vineri, 24 septembrie 2010

Ioan Suciu ( 1907 - 1953 )

Ioan Suciu - Apostolul tinerilor



Ioan Suciu
PS Ioan Suciu.jpg

Afiliere religioasă   Episcop român unit cu Roma
Funcția episcopală
Sediul  Blaj
Titlul   Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș
Formulă de adresare   Preasfinția Voastră
Perioada   1947 - 1953
Predecesor   Valeriu Traian Frențiu
Succesor   ?
Cariera religioasă
Hirotonire preot   29 noiembrie 1931, (Roma)
Hirotonire episcopală   20 iulie 1940, Oradea
Episcop consacrator   Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Bălan
Titluri precedente   Episcop auxiliar de Oradea, (până în 1947)
Alte funcții   Episcop de Moglena = (Slatina, Bulgaria), (1940)
Date personale
Data nașterii   4 decembrie 1907
Locul nașterii   Blaj, Comitatul Alba de Jos, azi Județul Alba
Data morții   27 iunie 1953
Locul morții   Sighet, Județul Maramureș
Ioan Suciu (născut la 4 decembrie 1907, la Blaj, comitatul Alba de Jos, în prezent în județul Alba, Transilvania, România și decedat la 27 iunie 1953, la Sighetu-Marmației, județul Maramureș, România) a fost episcop român unit cu Roma (greco-catolic).

Originea

Episcopul Ioan Suciu s-a născut la Blaj, comitatul Alba de Jos (în prezent județul Alba), la data de 4 decembrie 1907, părinții săi fiind preotul Vasile Suciu și Maria. Ioan Suciu era al patrulea, în ordine cronologică, între cei 5 băieți și 4 fete ale familiei părintelui Vasile Suciu. (Mama viitorului episcop era sora canonicului Ioan Coltor).

Copilăria și studiile

Copilului «Nelucu» Suciu îi plăceau gâzele, șoarecii, șerpii, familia gândindu-se că va deveni un apreciat specialist în științele naturii. De asemenea, era unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Clubului Sportiv din Blaj, jucând excelent în deplasare, la Târnăveni, Aiud, Teiuș etc. Era preocupat de structura materiei, despre care avea discuții însuflețite cu fratele său Gheorghe, devenit profesor universitar în domeniul chimiei. Vacanțele școlare și le petrecea frecvent făcând drumeții, contemplând frumusețile naturii. «Nelucu» a făcut studiile primare la Blaj (clasele I – III), iar clasa a IV-a primară a făcut-o la Beiuș, unde autoritățile austro-ungare îi evacuaseră familia.
Încă din liceu, a fost prieten bun cu colegul său de clasă, bunul și blândul Tit Liviu Chinezu, care a devenit și el, mai târziu, episcop. Prietenia lor a durat până la sfârșitul vieții.
A urmat studiile liceale la Blaj, la Liceul „Sfântul Vasile”. La vârsta de 17 ani s-a hotărât să devină preot. În anul 1925, a promovat cu succes examenul de bacalaureat. A fost trimis la Roma, la Colegiul Grec "Sf. Atanasie", alături de bunul său prieten Tit Liviu Chinezu, unde a obținut titlurile de doctor în filosofie și în teologie. Cu prilejul obținerii titlului de doctor în teologie, cunoscutul dominican Reginald Garrigou Lagrange l-a felicitat pe Ioan Suciu și i-a pus în deget inelul universității, lucru ce se întâmpla foarte rar, și constituia un semn de apreciere deosebită. După alți șase ani de studii la Institutul "Angelicum", la 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot, la Roma.
Revenit în țară, a fost numit profesor de religie și limba italiană la Liceul comercial de băieți, apoi la Academia de Teologie din Mica Romă, la catedra de Morală și Pastorală, pe care, odinioară, a onorat-o și unchiul său, dr. Ioan Coltor, rector la Institutul Vancean (întemeiat de mitropolitul Ioan Vancea).
În timpul copilăriei și al primei tinereți, Ioan Suciu a avut de trăit două evenimente unice: mutarea forțată a familiei la Beiuș, împreună cu clerul Blajului, iar la sfârșitul anului 1918, euforia Unirii Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie.
Tânărul preot Ioan Suciu era inima și sufletul tinerilor, pe care căuta întotdeauna să-i atragă spre virtute. Se afla mereu în mijlocul lor și lua parte deseori la jocurile lor, luând exemplul Sfântului Don Giovanni Bosco. Așa i-a apărut ideea să-i ofere acestui tineret o lectură plăcută, educativă și instructivă. A înființat revista „Marianistul”, care era destinată, în mod exclusiv copiilor. Cu ajutorul preoților, cateheților și profesorilor de religie, revista s-a răspândit în toate școlile din Ardeal. Ceva mai târziu, această revistă a fost înlocuită de publicația „Tinerimea Nouă”, care se adresa unui cerc mult mai larg de tineri cititori, inclusiv studențimii. La început a fost scrisă aproape în întregime de redactorul însuși, mai târziu și-a format un grup de colaboratori dintre tinerii apropiați și dotați în acest domeniu. În felul acesta, a început Apostolatul Tinerimii. În mijlocul tineretului, apostolul sporea în stăruință și har. „Din această văpaie de dragoste suprafirească sau născut lucrările sale, de mare răsunet nu numai în inimile tinerilor, ci și ale celor vârstnici”.[1]

Episcop


Ioan Suciu
La 6 mai 1940 a fost numit episcop, iar la 20 iulie 1940, în ziua de Sfântul Ilie, a fost hirotonit episcop titular de Moglena (Slatina, Bulgaria) și auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frențiu de la Oradea, episcopi consacratori fiind Iuliu Hossu de la Cluj, Valeriu Traian Frențiu și Ioan Bălan al Lugojului, în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea. Din 29 august 1941 a fost auxiliar tot de Oradea, dar acum al episcopului Iuliu Hossu. Episcopul Valeriu Traian Frențiu a revenit la Oradea în 1947. Cuvântarea tânărului episcop, «Menirea episcopului» s-a referit la reînoirea suprafirească a omenirii prin oameni. „Preoția, ca organ supranatural al lui Dumnezeu în lume, are această sarcină. Împlinind voința Preafericitului Părinte și preferința P. S. Tale, zic: «Iată-mă.» Alături voi fi împreună «vestitor al făgăduințelor vieții» care este întru Cristos Isus și părtaș necazurilor Evangheliei... Sfințirea mea întru arhiereu nu o simțesc ca o urcare pe un tron bisericesc, ci ca o întronare pe cruce. Trebuie să predic Evanghelia celor mici și celor mari, pe toți să-i hrănesc cu pâinea Cuvântului dumnezeiesc. Să spun lumii că, răstignind adevărul, tăria se întunecă și pământul se cutremură; să spun celor mari ai pământului că, cinstind persoana lor, nu aprob viciile lor și dacă onorez noblețea în care s-au născut, nu datorez aceeași cinste pasiunilor în care trăiesc... [2] Episcopul Ioan Suciu s-a afirmat ca fiind unul dintre cei mari oratori ai Bisericii și ca un prieten de suflet al tinerilor. De aceea a fost cunoscut ca fiind episcopul tineretului. „Vorbind de cartea lui și a unui grup de colaboratori - Mama - scrie în prefața lucrării, la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 1944, că ea «Nu se adresează numai mamelor, ci și taților, bărbaților legați de legământul Sfintei Căsătorii. E o carte pentru toți cei ajunși la maturitate, care au o răspundere în urzeala destinului vremelnic și spiritual al Neamului...»”[3]. „Cerea nu numai o pregătire de viață obișnuită, creștină, ci și una de luptă eroică pentru credință și Neam. Această cale e pregătită cu o abnegație de Părinte, de el și de toată ierarhia Bisericii Noastre" [4]În urma Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, sub ocupația horthystă (19401944), a rămas la Oradea, fiind persecutat, arestat pentru câteva zile, dar a rămas activ în vizitațiile canonice și a încurajat poporul discriminat, dându-i speranța eliberării de sub jugul străin. În anul 1942, a mers, cu pașaport, la București, unde a avut o întrevedere cu Mareșalul Ion Antonescu. I-a mărturisit Conducătorului Statului Român suferințele pe care le îndură românii sub ocupația horthystă, făcându-l atent la pericolele care pot apărea din partea Axei Roma - Berlin la adresa României și a Neamului românesc. În octombrie 1944, în condițiile derutei în care se aflau trupele horthyste și hitleriste, ca urmare a avansării Armatei Române și Sovietice, în Ardeal, pentru eliberarea teritoriului și poporului român de sub jugul străin, un grup de ofiței horthyști au vrut să-i împuște pe episcopul Ioan Suciu, pe preotul Eugen Foișor, precum și pe alți preoți uniți români.[5] " În timpul retragerii, un ofițer ungur a intrat în palatul Episcopiei [de la Oradea, n.n.], însoțit de o puternică excortă. L-a scos afară pe episcop și pe secretarul acestuia, părintele Foișor. Căutând un pretext în explozia unui obuz de brand într-o stradă apropiată, l-au acuzat pe episcopul Ioan Suciu că a ținut legătura cu trupele române, cărora le-ar fi semnalizat poziția armatei maghiare. Cu toate că a dovedit că nu s-a mișcat din edificiu și nici mijloace de comunicare nu a avut, i-au pus la zid, atât pe arhiereu cât și pe secretarul acestuia. În spatele lor au plasat o mitralieră, gata să deschidă focul. Episcopul mi-a povestit cum el și cu secretarul și-au dat pe șoptite dezlegarea sacramentală și și-au încredințat sufletul Mântuitorului. În momentul când să se descarce mitraliera a căzut un alt proiectil în apropiere, așa că soldații au fost obligați să se adăpostească. În picioare stăteau numai cei doi condamnați la moarte. Spre norocul lor, în acel moment a intrat pe poartă un ofițer superior. Acela a întrebat ce se petrece. Căpitanul a raportat. Dar ofițerul superior a fost de altă părere. Execuția nu se poate face fără judecată, iar probele nu-s nici concludente, nici suficiente. Pe lângă aceasta, trupa trebuia să plece pentru operații militare mai urgente. Astfel s-au retras. Episcopul și secretarul s-au întors în biroul lor, necrezându-și ochilor că au scăpat. [...] Au rămas încredințați că numai Feciora Maria i-a salvat, invocând-o tot timpul cât au stat cu fața la zid. Episcopul Ioan Suciu ascăpat de horthyști, dar n-a scăpat de comuniștii români, frați de sânge și de neam..."[6]

[modifică] Sub teroarea comunistă

În anul 1947, episcopul Ioan Suciu a fost numit de Sfântul Scaun în funcția de mare răspundere de Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, până la clarificarea numirii, recunoașterii și instalării noului Mitropolit, ales în 1946 în persoana episcopului Alexandru Rusu al Maramureșului, pentru care Guvernul comunist al lui Petru Groza refuza să-și dea acordul. Însă, recunoașterea de Mitropolit a lui Alexandru Rusu nu va avea loc niciodată. În această calitate de Administrator al Arhiedecezei de Alba Iulia și Făgăraș, a luptat, în mod susținut, să salveze școlile și celelalte instituții ale Bisericii Române Unite „naționalizate” de autoritățile comuniste instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupație. „Episcopul a combătut comunismul cu toată puterea sufletului său: «astăzi și în zilele ce vor urma - spune el - există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viață care te îndepărtează de trădare, cel eroic. Numai pe această cale poți răscumpăra lumea» (Eroism). El obișnuia să le spună credincioșilor: «Bisericii Greco-Catolice îi lipsesc martirii. Îi lipsesc încă rănile Mântuitorului. Numai persecuția ne va putea oferi coroana martiriului și va putea arăta lumii întregi ce suntem noi de fapt: Fii și apostoli adevărați ai Bisericii!» El a urmat această cale a martiriului. Cu el s-a început prigoana împotriva Bisericii Române Unite. La 25 mai 1948, cu ocazia centenarului Adunării de la 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertății de la Blaj, a vorbit Mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu, care a făcut un apel la "revenire la Ortodoxie". Erau prezenți Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza. Episcopului Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească și a părăsit adunarea de pe Câmpia Libertății. La 3 septembrie 1948 a fost depus din funcție prin decret guvernamental. Dar Episcopul nu și-a părăsit Arhidieceza. Și-a continut activitatea pastorală cu și mai multă intensitate.”[7] În toamna anului 1948, a făcut peste 600 de vizitații canonice și a predicat, sub ochii zbirilor comuniști, în satele arhidiecezei sale. A fost arestat și aruncat într-un beci fără lumină, umed și rece, fără să i se dea apă și mâncare, timp de două zile, pentru a fi intimidat. Apoi a fost eliberat și obligat să nu mai predice. Iată ce a relatat părintele Gheorghe Radeș din Berivoi, Făgăraș, (el însuși arestat și purtat prin vreo 12 închisori), martor al arestării episcopului Ioan Suciu: „La 28 octombrie 1948, povestește el, Episcopul Suciu a fost în vizită canonică la parohia Ileni, iar apoi a binecuvântat lăcașul bisericesc din Berivoii Mici. Anunțat de Pr. Andrei Radeș (fratele autorului relatării) că a văzut mai mulți preoți greco-catolici la Miliția din Făgăraș, Episcopul Suciu a spus: - Aceste momente grele de persecuție, prin care trece Biserica noastră, sunt cele mai fericite momente din viața noastră creștină, dacă le vom ști folosi bine pentru apărarea credinței, sunt momente care ne vor servi sigur mai ușor la mântuirea sufletului. Episcopul Suciu a luat masa la preotul Gh. Radeș, unde urma să se odihnească peste noapte. La miezul nopții au ieșit amândoi să facă o vizită la Preasfântul Sacrament din biserică, după care s-au întors în casă. «După 1 noaptea o ceată de securiști ne-a devastat locuința. Doi dintre ei au intrat în dormitorul unde se afla canonicul Leon Sârbu și Părintele Govoran... Între timp alți doi securiști au intrat în camera în care se odihnea Preasfințitul. L-au ridicat și, legându-l la ochi, l-au dus într-o mașină ce se afla în stradă». Astfel a început pentru el calvarul închisorilor, Ministerului de Interne, Văcărești etc., până la punctul final, temnița din Sighet”[8]. După arestare, episcopul Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu. După două zile, a fost dus la Ministerul de Interne de la București, unde a fost depus într-o celulă, în care se mai aflau episcopii Vasile Aftenie, Iuliu Hossu, și Alexandru Rusu. De la București, a fost transportat la Dragoslavele, reședința de vară a Patriarhului ortodox, apoi la mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani, transformată în lagăr. "Pe când era la Căldărușani, a reușit să trimită câteva scrisori prin părintele Ciubotariu (călugăr ortodox convertit la greco-catolici) care a reușit să le ducă la Nunțiatură".[9]De aici Ioan Suciu a fost ridicat în mai 1950, și dus, de acolo, din nou la București, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor și unor groaznice torturi, iar apoi la închisoarea Văcărești și, de unde, în cele din urmă, în octombrie 1950, odată cu Episcopul Ioan Ploscaru, luat de la Jilava[10], a fost transferat la penitenciarul la Sighetu-Marmației, unde a fost internat. Acolo au fost duși și ceilalți episcopi din lagărul de la Mănăstirea Căldărușani. La Sighet au fost adunați demnitarii vechii Românii (câteva mii), „de unde nu au mai ieșit decât pentru a ajunge în groapa comună a închisorii”.[11] Acolo, în închisoarea de la Sighet, episcopul Ioan Suciu a rămas între 28 octombrie 1949 și 27 iunie 1953.

Sfârșitul vieții

Episcopul Ioan Suciu se afla închis, alături de alți episcopi greco-catolici români, în celula 44 a închisorii de la Sighet. „S-a purtat foarte dârz, dar iată cum i-a venit sfârșitul. Mi l-a relatat Monseniorul Coriolan Tămăian, Ordinarius de Oradea: «În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteș, Episcop Liviu Chinezu și cu mine făceam de gardă (de câteva zile știam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalți ne-am culcat. Pe la miezul nopții, Suciu începe să recite cu glas înalt și răspicat Tatăl nostru și Născătoarea. Eu îl întrerupeam: - Stați, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu și mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ținut într-o mână pulsul și pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”. Era vorba de ora 1 noaptea. "Episcopul Suciu fusese bolnav de stomac și i se refuzase orice îngrijire medicală, încât murise literalmente de foame. Trupul neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu... Un "cortegiu" compus dintr-un căruțaș, un sanitar și un gardian, l-a condus pe Episcopul Suciu până la groapa comună”[12]. A trăit și a murit ca un sfânt. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaște locul. Cu adevărat a fost "Om trimis de la Dumnezeu și numele lui era Ioan". Nici astăzi nu se cunoaște locul exact al mormântului. Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.



  • Hirotonit preot la Roma. Maghiarii vor sa-l execute
    Dupa absolvirea liceului a fost trimis la studii Teologice la Roma si primit in colegiul grec "Sfantul Atanasie". Cu ocazia promovarii doctoratului in Teologie, celebrul dominican Reginald Garrigou Lagrange l-a felicitat pe Ioan Suciu si i-a pus in deget inelul universitatii, lucru foarte rar, si un semn de deosebita apreciere.







    Dupa sase ani de studii la Institutul "Angelicum" a fost hirotonit preot, la Roma, la 29 noiembrie 1931. A fost hirotonit Episcop la Oradea pe 22 iulie 1940, ramanand in teritoriul cedat Ungariei impreuna cu alti doi ierarhi greco-catolici: Alexandru Rusu si Iuliu Hossu.
    In toamna anului 1944 a fost aproape sa fie executat de catre armata maghiara in retragere (Cristian Vasile-Episcopul Ioan Suciu, in revista Memoria).

    Preocupat din primele clipe ale preotiei de tineret
    Episcopul Ioan Suciu a fost preocupat inca de la inceput de problema tineretului si a cailor pe care acesta mergea. Pentru a-i feri de capcana curentelor ateiste si a-i educa in spirit crestin, tanarul preot a infiintat revista Marianistul, destinata exclusiv copiilor. Revista a avut un puternic rasunet si a fost raspandita in toate scolile din Ardeal.

    Pr Suciu nu se multumeste cu acest succes si scoate cativa ani mai tarziu revista “Tinerimea Noua”, care se adresa unui cerc mai larg de adulti, inclusiv studentimii. Asa a inceput Apostolatul Tinerimii care avea sa fie continuat cu aceeasi ravna pana la moarte.
    Lucrarile parintelui: Eroism, Mama, Ranele Domnului, Viata Noua, Inginerul Nicoara etc.aveau sa se constituie in veritabile indrepatere de viata crestina pentru viata de familie si pentru cei mai in varsta

    Conferintele lui umpleau salile. O viata plina de asceza






    Renumele parintelui crescuse foarte mult de acum. La conferintele si simpozioanele tinute de el salile erau tot timpul arhipline de oameni de toate religiiile si de toate etniile. Succesul parintelui se datora si faptului ca stia sa-si adapteze adapteze discursul la nevoile noii generatii, avand un discurs suplu, cald si plin de dragoste.

    Viata Episcopului Ioan Suciu a fost una de asceza, de meditatie si de rugaciune. Intr-una din vizitatiile canonice ce le facea in parohii, intr-o dimineata a fost surprins ingenuncheat langa pat. Nu se dezbracase si nu a clintit asternutul. Se rugase toata noaptea, si numai prin rugaciuni si meditatie isi mai lasa capul pe asternut si atipea.

    Lupta lui impotriva celor ce-L batjocoreau pe Dumnezeu a fot cu adevarat eroica, preferand martiriul, in alternativa compromisului. "Eroul apara mersul spre Dumnezeu si moare sub bicele acelora ce vor sa zadarniceasca venirea Imparatiei pe pamant, in oameni si in afara de oameni, care stavilesc acest mers... Primul element al eroismului, al vietii eroice, este Colaborarea cu Dumnezeu" (Eroism).


    Lupta deschis impotriva comunismului






    "Astazi si in zilele ce vor urma exista un singur lucru pe care nu ai voie sa-l faci, sa fii tradator. Exista un singur drum in viata care te indeparteaza de tradare, cel eroic. Numai pe aceasta cale poti rascumpara lumea" (Eroism).
    Episcopul a combatut comunismul cu toata puterea sufletului sau inca de la inceputurile sale. Comisarii sovietici din Romania l-au trecut imediat pe lista neagra acuzandu-l ca vorbeste peste tot de ateismul si atrocitatile din Rusia.

    In predica tinuta cu prilejul Anului Nou 1947, Ioan Suciu nu se sfia sa plaseze numele lui Stalin intr-un context foarte putin favorabil liderului comunist de la Kremlin, iar peste cateva luni episcopul isi exprima in mod public speranta in schimbarea regimului politic din Romania (Cristian Vasile-Memoria).






    "Dupa 1 noaptea o ceata de securisti ne-a devastat locuinta. Doi dintre ei au intrat in dormitorul unde se afla canonicul Leon Sarbu si Parintele Govoran... Intre timp alti doi securisti au intrat in camera in care se odihnea Preasfintitul. Lau ridicat si, legandu-l la ochi, l-au dus intr-o masina ce se afla in strada".

    Astfel a inceput pentru el calvarul inchisorilor, Ministerului de Interne, Vacaresti etc., pana la punctul final, temnita din Sighet" (cf. A. Moisin, A biruit credinta, in "Magazin istoric", nr. 7/1994, p. 50). In acelasi timp au fost arestati toti episcopii Bisericii Romane Unite.

     


  • A murit de foame. Recita cu glas tare crezul inainte de a-si da sfarsitul
    A fost transferat la penitenciarul din Sighetu Marmatiei, unde au fost dusi si ceilalti episcopi din lagarul de la Manastirea Caldarusani. Pr. A. Moisin, citandu-l pe monseniorul Coriolan Tamaian, descrie sfarsitul sfantului: "S-a purtat foarte darz, dar iata cum i-a venit sfarsitul..In seara zilei de 26 iunie 1953... faceam de garda (de cateva zile stiam ca va muri).







    Pe la miezul noptii, Suciu incepe sa recite cu glas inalt si raspicat Tatal nostru si Nascatoarea. Eu il intrerupeam: - Stati, sa nu ne auda gardianul de afara! In timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu si mi-a spus ca i se pare ca Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipait, n-a reactionat, dar respira inca.

    I-am trezit rapid pe ceilalti din camera, care s-au strans in jurul patului sau. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentala, eu i-am tinut intr-o mana pulsul si pe cealalta i-am pus-o pe piept, la inima, pana cand aceasta n-a mai batut. Era 1 fara 20 de minute, in ziua de 27 iunie 1953".

    Episcopul Suciu fusese bolnav de stomac si i se refuzase orice ingrijire medicala, incat murise literalmente de foame. Trupul neinsufletit a fost aruncat intr-o groapa comuna, fara sicriu... Mormantul din cimitirul Saracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaste locull.

    Scrisoarea pastorala adresata tinerilor in ’48-un veritabil testament peste veacuri






    "Iubiti tineri, dragi inimii mele,

    ....Cetatea Bisericii lui Cristos pe pamantul romanesc e lovita de fiii intunericului. Dar nu va infricosati, nu sovaiti...

    Sa nu scrieti pe paginile istoriei cuvintele las si tradator! Luptati, deci, pentru ce avem mai scump pe acest pamant. Luptati pentru patrimoniul de adevar vesnic si de Lumina; luptati pentru singurul mijloc de mantuire. Biserica lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu... Raspanditi evlavia catre inima neprihanita a Maicii Domnului. Inmultiti altarele ei in familii, duceti mai departe vestirea ei.

    Rugati-va Sfantul Rozar si faceti pe altii sa se roage. Providenta ne ofera un prilej unic de eroism, de sfintenie, de marturisire a convingerii crestine. Sa nu refuzam lui Dumnezeu si Patriei aceasta glorie sfanta. Dupa aproape doua mii de ani ne-a ajuns si noua randul...

    Eu insa nu pot crede ca neamul acesta si fiii Bisericii lui Cristos intre Romani sa formeze un sinistru iarmaroc de tradatori...

    Istoria da marire, sangele lui Cristos si al martirilor va striga sa nu fiti absenti si Domnul va cheama! In aceste umiliri, in aceste dureri si batjocuri, amenintari si lovituri, in aceste rani vor fi inmormantati vrajmasii lui Dumnezeu, iar daca va fi nevoie ii vom ineca in sangele nostru...
    Blaj, 13 octotmbie 1948. Semnat, Ioan, Episcopul sufletelor voastre"


    M. Zaciu- Vladicul cel tanar, in "Viata Crestina"
    O viata exemplara. Poate cea mai pura si mai luminoasa din contemporaneitatea mea... Acest nou Sfant era numai iubire si jertfa. I sa dat sa le implineasca pe amandoua pana la capat"


    Maria Hetco-Episcopul Unit martir Ioan Suciu, in revista Agero
    Episcopul Ioan Suciu, omul care a transmis si a trait sfintenia, era ca si Sfantul Francisc, fara antecedente, nascut pe pamant romanesc, pentru a fi mistuit in Sfintenia lui.

    O flacara teribila ardea in privirea, vorba sa, si in infatisarea sa fragila, subtirica, asemenea unei figuri de Giacometti, era o lumina si o blandete nemaiintalnita, un mare mistic, ce avea forta de a transmite o caldura, o combustie interioara fascinanta si atractie magnetica. Ioan Suciu, o viata exemplara, pura si luminoasa pentru toti cei care au avut darul de a fi contemporani.


    Biserica Greco-Catolica a deschis procesul de canonizare al Episcopilor Uniti martiri: Valeriu Traian Frentiu - Oradea, Iulian Hossu, Cluj-Gherla, Alexandru Rusu - Maramures, Ioan Balan - Lugoj, Ioan Suciu, auxiliar de Oradea, Alba Iulia si Fagaras, Vasile Aftenie - vicariatul Bucuresti si vechiul regat, Tit Liviu Chinezu - auxiliar de Blaj. Dosarul se afla inca in lucru la Vatican.

    Propunerea de canonizare a martirilor greco-catolici pentru neam si Hristos, arata diferenta de viziune si recunostina a ierarhilor acestei biserici in comparatie cu ierarhii BOR care tot amana luarea in discutie (cel putin) a canonizarii preotilor si martirilor ortdocsi din temnitele comuniste si nu numai.


  • Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu