Monseniorul Ghika - "Marele vagabond apostolic"
Fotografii, gravuri, desene si picturi cu Monseniorul GhikaNepotul ultimului domnitor al Moldovei
Nascut in ziua de Craciun a anului 1873 la Constantinopol (astazi Istambul - Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Voda (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotentiar) si al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendenta din Henric al IV-lea, regele Frantei).
A fost botezat si miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasa foarte atasata de Biserica Ortodoxa, fapt ce va conduce dupa trecerea acestuia la catolicism la o ruptura cu familia (www.vladimirghica.ro).
Studii de stiinte politice si teologie
"Occidentul se roaga, Orientul adora! Poporul roman are o misiune de mediator intre Occident, prin originea sa latina, si Orient, prin evlavia sa adoratoare." (www.literaturadedetentie.ro)
Din 1895 urmeaza Faculattea de Stiinte Politice de la Paris. In paralel va frecventa cursuri de medicina, botanica, arta, litere, filozofie, istorie si drept.
Se intoarce in Romania datorita anghinei pectorale, unde isi va continua studiile pana in 1898 cand merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor in Roma, Angelicum, acum petrecandu-se si trecerea sa la catolicism.
Papa Pius al X-lea il sfatuieste sa renunte la ideea calugariei. "Marele vagabond apostolic".
Dorea sa devina preot sau calugar, insa Papa Pius al X-lea l-a sfatuit sa renunte la idee, macar pentru o perioada, si sa se dedice apostolatului ca laic. Si-a desfasurat activitatea extraordinara in toata lumea, la Bucuresti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires... Mai tarziu, in gluma, papa Pius al XI-lea il va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.
Pune bazele primul dispensar gratuit din tara
Intors in tara, se dedica operelor de caritate si deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucuresti, pune bazele marelui spital si sanatoriu Sf. Vincentiu de Paul, infiintand astfel primul spital gratuit din Romania si prima ambulanta, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din Romania.
Participa la serviciile sanitare in razboiul balcanic din 1913 si se dedica fara frica ingrijirii bolnavilor de holera la Zimnicea.
In timpul primului razboi mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculosii din ospiciul din Roma, de ranitii de razboi, trecand de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalete surprinzatoare.
Primul preot roman biritual
In 7 octombrie 1923 este sfintit preot la Paris de Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului; isi va desfasura ministerul sacerdotal in Franta pana in 1939. Deoarece inima ii era in Romania, cere privilegiul de la Papa de a putea celebra in cele doua rituri: latin si bizantin, privilegiu care i se acorda la scurt timp dupa hirotonire, devenind astfel primul preot roman biritual.
I se incredinteaza o parohie intr-o mahala saracacioasa si periculoasa a Parisului, Villejuif, unde se daruieste schimband din temelii spiritul cartierului. In 1930, cand se imbolnaveste, este retras si este numit Rectorul Bisericii Strainilor din Paris.
La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic. Ezita sa primeasca aceasta numire deoarece la intrarea in randul clericilor facuse votul de a nu accepta niciodata demnitati ecleziastice. O primeste totusi, facand observatia ca „nimic nu se va schimba in felul meu de viata, va fi doar o panglica ingusta adaugata la reverenda.”
Arestat de comunisti
Dupa venirea la puterebolsevicilor refuza sa plece cu trenul regal dorind sa ramana alaturi de compatriotii si enoriasii sai. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzatia de „inalta tradare” si intemnitat la Jilava unde este amenintat, batut pana la sange, torturat. Un an mai tarziu are loc procesul.
ca urmare a tratamentului bestial la care a fost supus pe toata durata detentiei va trece la cele vesnice pe data de 16 mai 1954.
Mormantul sau se afla la cimitirul Bellu Ortodox
Dupa moartea sa, in 1954, trupul monseniorului Ghika a fost depus in cimitirul din apropierea inchisorii Jilava. In 1968, urmasii sai i-au luat ramasitele pamantesti intr-un Trabant si le-au dus la mormantul familiei in cimitirul Bellu Ortodox, unde se afla si astazi.
Crucea in stil brancovenesc ce se afla la capataiul mormantului a fost ridicata in mai 1999 de arh. Marcu Anghel fiind sprijinit in aceasta de Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti.
Liniile majore ale invataturii religioase a Monseniorului Ghika, asa cum ne-o infatiseaza Elisabeth de Miribel in "Memoria tacerilor"* s-ar putea rezuma astfel: „Du-te si-l cauta pe cel care nu indraznea sa te astepte. Daruieste-i aceluia care nu-ti cere. Iubeste-l pe cel ce te respinge".
Pentru ca el a trait, la un nivel superior de spiritualitate, prezenta lui Dumnezeu in el si pentru ca intreaga sa fiinta era parca stearsa, pentru a lasa sa transpara lumina de Sus. (www.procesulcomunismului.com)
Dosarul cu propunerea de beatificare/canonizare a moneseniorului Ghika se afla in lucru la Vatican, dovezile privind viata sa traita in sfintenie fiind coplesitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu