vineri, 24 septembrie 2010

Ilie Lacatusu ( 1909 - 1983 )


Parintele Ilie Lacatusu-Rugaciunea lui era profunda si neincetata










O VIATÃ DE MARTIR

Parintele Ilie s-a nascut pe 6 Decembrie 1909 in satul Crapaturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit.

Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea Cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.

A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea parintelui Dumitru Staniloaie, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosingherilor Nicodim Mandita, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanarului Constantin Oprisan mort la inchisoarea Pitesti,

Valeriu Gafencu si a multor altora. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964,este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor.

Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.

Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani.

Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983).Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.


u



Pe 22 Septembrie 1998, la inmormantarea sotiei parintelui Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul parintelui era neputrezit, uscat si placut mirositor.

La aflarea sfintelor moaste, fiica parintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas inca in viata, sesizeaza descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care primeste cu bucurie aceasta veste.

Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, se difuzeaza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, in care este prezentata descoperirea.

DOVADA DE DINCOLO DE MORMANT

Moastele parintelui Ilie Lacatusu au fost descoperite in data de 29 Septembrie 1998.

Trupul neputred al sfantului, in greutate de 7-8 kg, a fost gasit la 15 ani dupa moartea sa, in conditiile corespunzatoare sfintelor moaste: nestricacios, frumos mirositor, uscat si usor, pielea de culoarea alunului, pastrandu-si dimensiunile si aspectul, pe care privind-ul nu provoaca spaima, ci bucurie duhovniceasca, dand impresia unui om care doarme.

O alta minune de acest fel este descoperirea, in aceleasi conditii, in anul 1980, a moastelor Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, care a vietuit in pustia Hozevei, din Tara Sfanta, si care a fost canonizat in anul 1992.

Asemenea moastelor Sfantului Ilie Lacatusu, in Romania mai sunt moastele: Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantului Dimitrie Basarabov din Bucuresti, Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges, Sfantului Iosif de la Partos.






INCHIS, DAR LIBER

Parintele Ilie era un om al rugaciunii. Indiferent de ce se intampla in jurul sau, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugaciunea lui era profunda si neincetata, ceea ce-l facea sa vada lucrurile mai clare, in profunzimea lor, mai aproape de Adevar.

Era un bun sfatuitor si nu se implica decat in probleme de ordin duhovnicesc. Statea mereu retras si medita, iar de cate ori aparea cate o problema in cadrul inchisorii, mereu gasea solutia duhovniceasca spre salvarea colegilor de suferinta.

Multi dintre detinuti nu rezistau presiunilor psihice si fizice la care erau supusi, de aceea unii incercau sa evadeze, altii intentionau sa se sinucida, iar altii sa se lepede de Hristos, pentru a scapa de chinuri. Foamea si suferinta atinsesera culmi maxime.

In aceste imprejurari, parintele Lacatusu pe multi ii imbarbata, altora le era alinare, facand ca sfaturile sale sa fie un bun leac pentru cei inchisi impreuna cu el.

Cu toate presiunile ce se faceau asupra lor, rugaciunea si rabdarea, iubirea, nadejdea sau mai ales credinta, il ajutau pe parintele Ilie sa-si mentina pacea interioara, ramanand astfel neclintit in fata urii si a rautatii, a violentei si a tuturor lucrarilor cu adevarat demonice ce se exercitau asupra

celor intemnitati. Mereu gasea solutii pacificatoare, iar impotriva ighemonii inchisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vina era ca nu putea fi reeducat.

CULTUL SFANTULUI MÃRTURISITOR

Cazul parintelui Lacatusu a starnit o vie si fireasca senzatie in mass-media, dar mai ales in randul credinciosilor.

Mai multe asociatii non-guvernamentale au cerut Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce inseamna trecerea parintelui Ilie in randul sfintilor Bisericii Ortodoxe Romane, in calendar si la sfintele Slujbe.

Vestea aflarii moastelor parintelui Ilie Lacatusu s-a raspandit in toate colturile tarii. Credinciosi, calugari si preoti il cinstesc pe parintele Ilie ca pe un sfant si se roaga pentru grabnica canonizare.

Astfel, prima icoana a Sfantului Ilie Marturisitorul a fost pictata pe peretele exterior al bisericii Manastirii Petru Voda. Staretul manastirii, protos. Iustin Parvu, este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de inchisoare (17 ani) si, cunoscandu-l pe parintele Ilie, a ramas profund impresionat de viata sa duhovniceasca.

In prezent moastele parintelui Ilie se afla in cripta de la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giulesti (Bucuresti), unde a fost inmormantat, intr-un sicriu nou, din sticla, pentru a putea fi vazut de oricine.

Multi credinciosi, preoti, calugari si chiar unii arhierei au fost si merg in continuare sa se inchine si sa-i ceara ajutorul sfantului marturisitor.

Este foarte important de inteles ce inseamna parintele Ilie pentru fiecare dintre noi, un exemplu de traire crestina a acestor vremuri, in care ni se arata ca inca se mai poate dobandi Harul Duhului Sfant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu